un fotoreportaj de Silviu Panaite (imagine) și Vlad Stoicescu (text)

Șase ministere, un serviciu secret, cele două camere ale Parlamentului României, Curtea Constituțională, Agenția Națională de Administrare Fiscală, nouă institute de cercetare aflate sub egida Academiei României, Opera Națională și lista ar putea continua – toate aceste instituții publice au sediul în Sectorul 5 al Capitalei.

Mai sunt aici și diferitele direcții administrative de interes local, majoritatea plasate în zonele centrale ale unui sector care se întinde din Cotroceni până în Ferentari și de la firul atent tăiat al ierbii din Parcul Izvor până dincolo de gardurile rupte și aleile dezolante ale Parcului Humulești.

Nu e neobișnuit în România ca disparitățile să fie parte a traiului cotidian. Dar în puține locuri diferențele de dezvoltare, interes, atractivitate sunt atât de evidente precum în cazul acestei părți de București. Sectorul găzduiește la o extremitate o pleiadă de instituții administrative și culturale în timp ce la celălalt capăt al lui se desfășoară o cu totul altă realitate urbană.

Putem să-i spunem, simplificator, mahala. Și aici, la periferia Ferentari, au încetat să mai existe în deceniile și anii din urmă tot felul de servicii – de la policlinici la cinematograf. Două biblioteci au rămas însă pe loc, la fel și câteva instituții cumva caracteristice pentru felul în care este percepută zona: cantina socială, un spital de TBC, un centru de urgență pentru copiii străzii.

În Ferentari mai sunt o secție de poliție, școli și grădinițe – și cam aici se încheie ipotetica listă a instituțiilor prezente în cartier.

Am făcut un inventar fotografic al primelor, binomul Educație-Siguranță urmând să beneficieze de o atenție specială, în cadrul următorului dosar de presă din seria #FerentariLux.

Exilații de la „Marius Nasta”

Pe strada Lacul Bucura din cartierul Ferentari, la numărul 40, într-o clădire ferită de ochii curioșilor funcționează două secții de pneumologie pentru copii, aflate în subordinea Institutului Marius Nasta. Una dintre secții este condusă de medicul Gheorghe Murgoci, mutat în Ferentari, cu „arme și bagaje”, acum 12 ani – când conducerea institutului a decis ca secțiile pediatrice să-și desfășoare activitatea într-o locație dedicată.

Pe cartea de vizită a doctorului Murgoci adresa a încremenit în timp, Șoseaua Viilor 90 (unde se află, de peste o jumătate de secol, sediul central), dar realitatea din teren e alta. Din 2004, medicul Murgoci se trezește în fiecare dimineață în apartamentul său de pe Șoseaua Ștefan cel Mare și trebuie să ajungă pe Lacul Bucura, în Ferentari. Ora e sfântă – 7 fix.

Clădirea în care funcționează astăzi cele două secții pediatrice de la Marius Nasta a fost construită în anii 1960 și a rămas (aproape) singulară în peisaj. În jurul ei, în afara unei școli, sunt numai case. Inițial, a funcționat ca grădiniță, apoi ca unitate medicală pentru distrofici, pentru ca într-un final să primească profilul pe care îl păstrează până astăzi, pneumologie.

Secțiile pediatrice de pe Lacul Bucura, din Ferentari, dispun de o sută de paturi, din care 80 sunt pentru internări TBC. Aceasta e boala cea mai perfidă pe care o tratează medicul Murgoci împreună cu echipa medicală, dar patologia abordată include o serie întreagă de afecțiuni pulmonare. Aria de acoperire este națională, pentru că aici, la sediul din Ferentari al institutului, vin îndeobște oameni nevoiași, fără posibilitățile materiale necesare tratementului în alte unități.

În cadrul rețelei de pneumologie din România funcționează 93 de spitale în care lucrează peste 400 de medici – dar cazuistica TBC la copii este mai complicată, și nu multe dispun de servicii pediatrice.

Anual sunt câteva sute de cazuri de copii cu tuberculoza; în 2013 au fost sub 700. Prevalența a regresat cu mai bine de 50% în ultimul deceniu și jumătate, dar regula generală s-a păstrat: boala afectează segmente ale populației vulnerabile social. Acolo unde dezvoltarea socio-economică este scăzută, incidența tuberculozei este sporită. În comunitățile de romi, de pildă, prevalența este mai mare. Circa 5% din numărul total de cazuri de TBC la nivel național implică investigații, intervenție și supraveghere pediatrice.

Cireșarii II, panoul de onoare

Aproape de capătul liniei de autobuz 139, la penultima stație, cobori. Ești în fața Școlii 136 din Ferentari. Mergi câțiva pași înapoi. Imediat după școală, un gard metalic de patru metri se ridică, făcând imposibilă orice privire în curtea interioară. Dacă ai putea, ai vedea câteva gărdulețe colorate împrejmuind grădinițe de flori și pomi, un foișor din lemn și un turn metalic păzind semeț curtea. Pe interior, pe gardul metalic nu mai stăpânește doar griul – sunt și onduleuri de verde aprins, și câteva picturi cu personaje din desene animate.

Aici e Centrul de Primire în Regim de Urgență Cireșarii II.

La Cireșarii ajung minori recuperați din situații extreme – de multe ori chiar din stradă, unde echipe operative formate din asistent social și polițist îi găsesc la cerșit. 45 de beneficiari sunt în momentul de față în centru. Printre ei s-a aflat în urmă cu câțiva ani și Toto, personajul principal al documentarului lui Alexander Nanău, câștigător de premiu la Cannes.

Toto s-a mutat între timp într-un apartament social din cartier, dar poza lui inspiră pe un fel de panou de onoare al Cireșarilor, situat chiar în holul principal al centrului, alături de alte exemple de copii trecuți pe-aici și care nu s-au pierdut pe stradă. Lângă Toto, pe panou, e și un băiat care zâmbește în uniformă militară. Fotografiile sunt prinse de ramurile unui arbore desenat pe panou. Mai sunt ramuri neocupate.

Clădirea în care funcționează Cireșarii a fost construită în 1945 și a servit inițial ca sediu pentru o unitate militară. Gardul amenințător de acum nu se datorează, însă, acelei perioade – ci nevoii de a impune o libertate controlată, care să țină beneficiarii găzduiți departe de stradă.

Ionel Brai, de la DGASPC Sector 5, spune că și reversul e valabil în anumite cazuri: ai nevoie să ții și exteriorul la distanță de interior pentru că au existat situații în care părinții minorilor au încercat să pătrundă cu forța în sediu. Istoriile de aici sunt, prin natura lucrurilor, neplăcute. N-a fost mereu așa. După ce a servit ca unitate militară, clădirea a fost un fel de corp B al Școlii 136. Între timp a intrat în gestiunea serviciilor de asistență socială.

Cantina, colț cu strada Veseliei

Sunt șase unități gestionate de serviciul aflat în subordinea Consiliului General al Capitalei. Două în sectorul 1, două în sectorul 4, o unitate în sectorul 2 și una în sectorul 5. Aici, pe Calea Ferentaru numărul 92, chiar peste drum de biblioteca Vasile Alecsandri, cei mai săraci locuitori ai cartierului vin în fiecare zi de luni, miercuri și vineri să-și ridice porțiile de mâncare.

Cantina Ferentari funcționează de 20 de ani, într-o clădire situată chiar pe colț cu Strada Veseliei. O ironie și nu prea. Serviciul social închide în dosarele beneficiarilor săi o mulțime de drame – dar fără bucata de pâine pe care o primesc aici, năpăstuiții zonei ar duce-o și mai greu. Sunt aproape 500 în momentul de față.

Clădirea în care funcționează cantina a fost casa unui particular din cartier. A fost – familia a donat-o. Astăzi, activitatea de cantină găzduită în imobil e realizată de un personal compus din 16 oameni.

Șincai și Alecsandri, supraviețuirea

Biblioteca Metropolitană din București are 35 de filiale. Două dintre ele se află în Ferentari. Una, „Gheorghe Șincai”, funcționează din 1949 într-o clădire situată în apropierea principalului parc din cartier. Era, pe atunci, bibliotecă populară. Astăzi, filiala din Prelungirea Ferentari 5 mai ocupă doar parterul casei, adică o suprafață de 64 de metri pătrați, și are vecini particulari la etaj.

Cealaltă filială, „Vasile Alecsandri”, a fost deschisă în anii 1950 și e găzduită într-un spațiu mai generos, pe Calea Ferentari 72, la „blocurile roșii”. Aici s-a concretizat prima investiție imobiliară majoră a regimului comunist în România, în anii 1945-1946, când Guvernul Petru Groza a ridicat un cvartal de blocuri.

La parterul lor stradal au funcționat de-a lungul timpului mai multe magazine, ba chiar și un cinematograf – toate au dispărut însă între timp, iar spațiile au trecut succesiv de la un partid politic la altul, funcționând ca sedii de sector.

Doar Vasile Alecsandri a rezistat aici – cumva și la propriu, nu doar la figurat, pentru că din vitrina acoperită cu un grilaj metalic a bibliotecii privește împietrit cartierul un bust al poetului. Nimeni nu mai știe istoria sculpturii.

În cele două filiale de bibliotecă din Ferentari se află peste 20.000 de documente – cărți, jocuri, CD-uri. Sunt deserviți 1200 de utilizatori activi, care au la dispoziție două săli la Șincai și trei săli la Alecsandri. Ambele filiale și-au diversificat în ultimii ani oferta, încercând să funcționeze după o filosofie potrivit căreia biblioteca nu este doar locul de unde împrumuți o carte, ci și un centru al comunității.

La Șincai, de pildă, s-a organizat recent Ora de chitară, zeci de copii provenind din familii cu o situație materială precară beneficiind de un instructor pentru a învăța să mânuiască instrumentul. Au fost și, iată o temă la zi!, ateliere de prevenție unde participanții au învățat cum să acționeze în caz de cutremur sau incendiu, dar și ateliere de creativitate.