Izolatorul F

 Chapters

un reportaj de Diana Oncioiu și Vlad Stoicescu

fotografii de Zora Iuga și Silviu Panaite

Nicio policlinică și niciun dispensar.

Acesta e rezultatul fără rest al numărătorii facilităților sanitare care deservesc cartierul Ferentari din București. Lucrurile stau astfel de aproape 15 ani, iar memoria prezenței vreunui centru medical în zonă se șterge ușor-ușor, pierzându-și contururile într-un timp indefinit, de care o să-și mai amintească curând doar documentele de arhivă, nicidecum oamenii.

În Ferentari au existat două policlinici. Una care purta chiar numele cartierului, pe Strada Veseliei la numărul 73, desființată la începutul anilor 1990; alta, Policlinica Vâltoarei, pe strada Frâncești numărul 4, închisă în 2002.

Astăzi, clădirea care o găzduia pe ultima e o ruină ascunsă de ochii trecătorului de un gard înalt ornat cu sârmă ghimpată. Peste casele scunde care o învecinează se vede primul rând de blocuri al ghetoului de pe Aleea Livezilor.

De existența policlinicii își mai aduc aminte doar câțiva vecini și un medic.

Dela0.ro investighează în cadrul seriei #FerentariLux nivelul, calitatea și eficiența serviciilor publice din cartier. În cadrul celui de-al doilea episod ne uităm la sănătate – primul e dedicat serviciilor de educație, al treilea serviciilor de siguranță și ordine.

Marian Octavian Țiripa își face astăzi meseria dincolo de granițele Ferentariului. Are un cabinet de medicină de familie în cartierul Rahova, chiar dacă mulți dintre pacienții săi sunt de unde a plecat. După închiderea policlinicii au venit după el.

La parter, pe Frâncești, acolo unde astăzi domnesc ruinele și sârma ghimpată, era pe vremuri pediatria, iar sus cabinetele pentru adulți. Așa își amintește Țiripa, care spune sigur pe el că venea multă lume la policlinică. Atunci nici nu era nebunia cu asigurat-neasigurat, explică doctorul. Problemele invocate la închiderea dispensarului au fost lipsa banilor pentru renovare și pentru asigurarea pazei.

„Poate dacă avea gardul ăsta care e acum nu ne mai închideau”, spune ironic Marian Țiripa. Visul lui e să redeschidă acea policlinică, dar nu prea știe la ce uși să mai bată, după ce demersurile similare din anii trecuți s-au soldat cu eșecuri.

Țiripa i-a îndemnat pe colegii tineri să își deschidă cabinete în cartier, poate chiar să închirieze o garsonieră pe Aleea Livezilor. Sigur ar avea pacienți, crede medicul, care e totuși prea bătrân și bolnav pentru a o mai lua de la capăt. Medicii tineri nu vor însă să audă de Ferentari, sunt reticenți, iar unii au chiar și prejudecăți spune Țiripa.

„Eu nu am avut niciun fel de probleme în cartier. Mereu m-am simțit respectat și apreciat”, indică medicul. “Oamenii ăștia nu au alt cod genetic. Săracia nu ține cont de etnie, să știți.”

Singurii doctori prezenți propriu-zis în Ferentari sunt cei de familie. Mai exact, doi medici de familie. În Sectorul 5, potrivit Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, sunt 106 medici de familie. Dintre aceștia opt sunt în Ferentari, dar doar două cabinete sunt într-adevar în cartier – unul pe strada Lacul Bucura, aproape de ghetourile de pe Iacob Andrei și Aleea Livezilor; și altul pe Șoseaua Sălaj, aproape de parcul Humulești. Toate celelalte șase sunt la granița dintre cartiere.

Cabinetul de pe strada Lacul Bucura face parte dintr-o fundație a Bisericii Baptiste, Providența, care încearcă să asigure în Ferentari un pachet complet de servicii – educație, sănătate și asistență socială. Așa se explică prezența cabinetului doctorului Antoaneta Baboi aici. Are cam 2200 de pacienți, limita pe care o permite Casa de Asigurări, dar Baboi susține că se ocupă și de cei care nu sunt asigurați, dar îi intră pe ușă.

Vizitele la domiciliu le face mai ales în cazul copiilor. Nu are probleme să intre în ghetou pentru că a crescut în Ferentari, a mers la școală aici, îi știe pe oameni. Antoaneta Baboi și Marian Țiripa sunt printre foarte puținii medici de familie care, făcând și vizite la domiciliu, intră în ghetouri.

În mai 2014, Școala 136 din Ferentari era gazda unui mare eveniment, semnarea unui protocol între Ministerul Sănătății și Ambasada Franței pentru deschiderea în cartier a unui centru medical de asistență primară.

Un proiect „extrem de important” pentru locuitorii din Ferentari. Așa l-a numit secretarul de stat Raed Arafat, prezent la festivități, care a explicat că Centrul medical avea să fie realizat și cu sprijinul Serviciului de Ambulanță București-Ilfov. O dată sigură pentru inaugurare nu s-a avântat să dea nimeni, chiar dacă problemele sanitare identificate erau catalogate ca fiind “urgente”.

„Cele mai recente diagnoze și date asupra acestui cartier permit estimarea faptului că cetățenii din această zonă sunt în dificultăți sociale grave. Persoanele defavorizate, provenite adeseori din minoritatea romă (printre care mulți copii, femei singure și persoane fără acte de identitate) se confruntă în special cu probleme de sănătate din cauza condițiilor de viață într-un mediu insalubru și cu boli cronice legate de consumul de droguri injectabile”, nota un comunicat al Ministerului Sănătății din mai 2014.

Concluzia: „Patologiile observate a fi în creștere, cum ar fi HIV, hepatitele, tuberculoza și alte afecțiuni respiratorii sunt tot atâtea simptome care reclamă astăzi urgența.” Pentru un asemenea diagnostic ministerul a cerut la vremea respectivă un studiu realizat de Medecins du Monde și plătit de Ambasada Franței.

Doi ani și jumătate mai târziu urgența medicală a rămas consemnată pe hârtie, iar planurile autorităților din Sănătate pierdute undeva în zona crepusculară a ministerului. Au mai trecut o iarnă, și-o primăvară, și încă o vară, iar în Ferentari problemele sanitare sunt la fel de grave, nevoile medicale și mai mari, și nici urmă de vreun centru sanitar de asistență primară.

Contactat telefonic de Dela0.ro ministrul Sănătății din 2014 Nicolae Bănicioiu, care a semnat protocolul din partea statului român, a răspuns deranjat: „Nu mă întrebați pe mine că nu mai sunt ministru! S-au parcurs etapele, știți că trebuie semnate niște acorduri, au fost și niște misiuni, dar nu mai știu ce s-a întâmplat. Știu că erau destul de avansate lucrurile, dar nu pot să vă spun exact în ce stadiu.”

De la semnarea acordului cu Ambasada Franței, Bănicioiu a mai fost ministru al Sănătății încă un an și jumătate, pierzându-și postul abia după seria de evenimente care a urmat tragediei de la clubul Colectiv.

Dacă ministrul semnatar nu știe prea multe, poate cunoaște mai bine situația un tehnocrat al sistemului, secretarul de stat Raed Arafat. Supoziția avea să se dovedească falimentară. Contactat telefonic, Arafat s-a scuzat că nu are timp să vorbească după ce avusese totuși timp să asculte despre ce este vorba. Întrebările Dela0.ro i-au fost trimise de două ori prin SMS. Răspunsurile nu au mai venit înapoi.

Până la data publicării acestui articol nici Ambasada Franței, nici Ministerul Sănătății nu au răspuns solicitărilor oficiale trimise de Dela0.ro cu privire la clarificarea situației instituționale din jurul promisului centru de asistență primară din Ferentari.

Către Ambasadă solicitarea a fost trimisă în urmă cu 21 de zile lucrătoare și se află încă în lucru potrivit Gabrielei Diță, responsabilă de relația cu presa. Tot în lucru este și la minister, care, după 11 zile de la primirea cererii, a anunțat că are nevoie de alte 19 zile lucrătoare pentru a putea răspunde.

Răspunsul solicitat era unul monosilabic: mai este implicat sau nu ministerul în proiect? Pe o rețea de socializare, unde un reporter Dela0.ro și-a făcut publică frustrarea cu privire la refuzul instituțional de a clarifica lucrurile, actualul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, a indicat că va încerca să răspundă rapid solicitării. În cadrul unei discuții telefonice ulterioare, Voiculescu a mărturisit că este pentru prima oară când aude de un asemenea proiect.

Formal, însă, un răspuns n-a mai sosit din partea ministerului.

Ioana Constantin locuiește pe Aleea Livezilor din Ferentari, într-un bloc de nefamiliști de pe treptele căruia privești direct în miezul ghetoului. A fost angajată 13 ani la fabrica de țigarete, apoi a fost, pe rând, vânzătoare și femeie de serviciu. Din 2002 Ioana Constantin e mediator sanitar.

Pentru oamenii din cartier a fost mult timp „fata care ajută”. Nu se știa atunci prea bine de specificul muncii unui mediator. Ioana a verificat cine are medic de familie și cine nu, dacă se confruntă cu vreo boală cronică, dacă oamenii au acte de identitate. Până în 2010 au fost trei mediatori în Ferentari. După 2010, când au fost reduse salariile și s-au tăiat masiv costurile în zona sanitară, a mai rămas doar unul, Ioana Constantin.

Inițial mediatorii sanitari erau în subordinea Ministerului Sănătății. După descentralizarea din 2009 au ajuns în subordinea autorităților locale, chiar dacă finanțarea activității lor vine în continuare de la minister.

Problemele în Ferentari sunt cam aceleași din 2002 încoace – se luptă de aproape 15 ani cu preluarea și gestionarea cazurilor medicale unde fie lipsesc actele, fie persoanele sunt neasigurate. E un cerc vicios din care se poate scăpa doar prin coordonarea mai multor autorități centrale și locale – fără școală sau acte e imposibil să găsești un loc de muncă cu contract, fără contract nu ai aisgurare, fără asigurare nu primești asistență medicală decât în regim de urgență.

În 2015, potrivit Raportului Ambulanței București, Sectorul 5 este pe primul loc la numărul solicitărilor de ambulanță, raportat la totalul locuitorilor.

Politica de sănătate din România, bazată pe subvenționarea serviciilor, are doar teoretic ca scop protecția grupurilor vulnerabile, pentru că, în realitate, efectele practice sunt contrare. Serviciile sanitare sunt subutilizate de cei săraci, iar beneficiile subvenționării se concentrează de cele mai multe ori în favoarea celor mai înstăriți. O arată un studiu al Băncii Mondiale din 2011 – iar concluzia e asumată de Ministerul Sănătății în Strategia Națională 2014-2020.

Mediatorul Ioana Constantin le-a explicat la început oamenilor din Ferentari că cei mici au dreptul la asistență medicală chiar dacă părinții lor nu muncesc cu contract. Astăzi urmărește gravidele din cartier pentru a le spune că au dreptul la asistență medicală pe perioada sarcinii chiar dacă nu sunt asigurate. O face pentru că a avut cazuri de gravide cărora medicul de familie le cerea bani.

O persoană neasigurată care vrea să fie în sistem chiar neavând o slujbă stabilă trebuie să plătească 483 de lei, apoi câte 69 de lei în fiecare lună. Asta pentru că, potrivit legii, e obligată la intrarea în rândul asiguraților să plătească nu doar contribuția lunară, ci și o sumă care acoperă șase luni anterioare intrării sale în sistem.

Dintre cei care lucrează la negru niciunul nu își permite să facă lucrul acesta, explică Ioana. Când sunt bolnavi iau medicamente după ureche, după ce știu că a mai luat vecinul. Iau și antibiotice când durerea e insuportabilă, de la farmaciile unde știu că li se eliberează fără rețetă.

Ioana Constantin insistă că e nevoie urgentă de un centru comunitar socio-medical în Ferentari. Altfel e imposibil să îi ajuți cu adevărat pe oamenii din ghetouri, care sunt niște focare de infecție. La un asemenea centru să le poată fi luată glicemia, tensiunea, și măcar un cabinet ginecologic, unul stomatologic și unul de dermatologie să acopere alte servicii minime.

Sunt plini copiii din ghetouri de bube, avertizează Ioana.

Cam 30% din populația cartierului locuiește în zone ghetoizate. Dintre aceștia aproximativ 80% sunt neasigurați. Pentru ei au dezvoltat programe organizațiile neguvernamentale.

Problema majoră cu aceste intervenții ne-sistemice e că sunt pe o perioadă scurtă, iar schimbarea generată abia dacă se observă. Organizații care să lucreze în mod constant în Ferentari de cinci sau chiar zece ani sunt doar două – Carusel și Policy Center for Roma and Minorities.

Primul ONG își dedică activitatea pentru ameliorarea situației persoanelor dependente de droguri. Cel de-al doilea se axează în special pe probleme de educație, locuire și acces la utilități. Sunt pur și simplu prea multe de făcut pentru ca cineva să-și asume cu prioritate reglarea unei nevoi atât de specializate precum asistența medicală. De asta ar trebui să se ocupe, în ultimă instanță, statul român.

Între principalele valori asumate de Ministerul Sănătății în Strategia Națională 2014-2020 pe care își bazează viziunea se află echitatea, înțeleasă ca extindere a accesului la serviciile de sănătate de bază pentru cei vulnerabili și dezavantajați.

În Raportul de implementare al Strategiei Naționale pe anul 2015, la evaluarea indicatorilor care vizează grupurile vulnerabile, se arată ca ministerul a realizat în colaborare cu Ministerul Dezvoltării și Ministerul Muncii cartarea rețelei de sănătate și a nevoilor de asistență comunitară, mapând zonele rurale vulnerabile. Nimic însă despre zonele urbane ghetoizate, o realitate tot mai pregnantă în România ultimului deceniu.

Un atlas al zonelor urbane marginalizate a fost totuși realizat în perioada 2012-2014, cu finanțare de la Banca Mondială, sub egida Regio – deci a Ministerului Dezvoltării. Responsabilii de la Sănătate n-au fost implicați, dar atlasul conține un indice al dezvoltării capitalului uman – evaluat și în lumina serviciilor de sănătate de care beneficiază.

Numele Ferentari nu apare nici măcar o dată în cele peste 300 de pagini ale atlasului, dar se oferă totuși o cartare a zonelor defavorizate din Sectorul 5. Aproape toate punctele marcate pe hartă sunt din Ferentari.

La indicatori precum locuire sau piața muncii diferențele față de alte zone ale Capitalei nu sunt marcante. La capitolul care include și serviciile de sănătate Sectorul 5 – care găzduiește cartierul Ferentari – stă de până la cinci ori mai rău decât alte sectoare și de aproape de trei ori mai prost decât media orașului.

Rămânem cu acest cuvânt: echitate.

În 2009 în Ferentari au venit cei de la Sastipen, un ONG specializat în politici de sănătate publică. Au făcut un centru medical lângă parcul de pe Aleea Livezilor. La centru s-a lucrat cu Ioana Constantin și cu doctorul Țiripa timp de aproape doi ani.

Pacienții erau din toate categoriile, de la copii și bătrâni până la dependenți de droguri și persoane care practicau prostituția. Din 2011 Centrul a fost preluat de cei de la Carusel, care l-au profilat specific pe cazuistica dependenței de droguri.

Pe partea de sănătate, își mai amintește Ioana Constantin, au mai fost programe ici-colo. De pildă, un program prin care 400 de bărbați învățau despre bolile cu transmitere sexuală. Cursurile aveau loc în garsoniera minusculă a Ioanei de pe Aleea Livezilor pentru că fundația care le organiza nu găsise un alt loc.

În timpul cursurilor bărbații îi cereau Ioanei să iasă afară din locuință pentru că le era rușine de ea. La final au rugat-o să organizeze întâlniri de felul acesta și pentru femei. Mediatorul i-a îndemnat să meargă acasă și să le explice ei fetelor ce au învățat. „Dacă le spunem noi vor crede că am fost la altele și de aceea vrem acum prezervativ”, i-au răspuns Ioanei.

Teoretic, mediatorul sanitar este cel care asigură o comunicare bună între comunitate și cadrele medicale. Are grijă ca cei mici să fie înscriși la un medic de familie, anunță instituțiile medicale în cazul unei epidemii, le vorbește oamenilor despre igiena personală, despre planificare familială, despre alimentația sănătoasă în cazul copiilor, se asigură că cei mici ajung la dispensar pentru vaccinuri.

În 2008 erau 688 de mediatori sanitari în România. În 2012 la trei ani după descentralizare mai rămăseseră 422. În 2013 mai erau 200. Odată cu numărul a scăzut, previzibil, și calitatea serviciilor. În momentul în care s-a făcut descentralizarea s-a stabilit doar cine plătește salariile și cine e angajatorul, fără să se pună problema evaluării, monitorizării sau pregătirii mediatorilor.

Mediatorul sanitar a rămas într-o zonă neclară, în ciuda existenței unei fișe a postului.

În aceeași zonă bântuie și strategiile de hârtie ale Sănătății românești, de al căror eșec nu răspunde cu adevărat nimeni. Între timp, un cartier de la marginea Bucureștiului în care nu mai există o prezență sanitară instituțională de 15 ani a ajuns un imens izolator în aer liber.

În el, oamenii trăiesc și mor pe cont propriu.